Q5 ERP – Întrebări frecvente

De ce nu oferim Q5 ERP în sistem SaaS ?

Pentru că sistemul Q5 ERP este orientat în sensul personalizării către nevoile clienților. Sistemele oferite în sistem SaaS ( software as a service ) sunt alcătuite din funcții standard care se pliază pe nevoile generale ale companiilor. Q5 ERP se pliază pe nevoile specifice ale clienților noștri.

Dacă ideea de a plăti o taxă lunară este atractivă pentru clienții noștri, putem oferi și o eșalonare lunara a prețului pe o durată mai îndelungată ( până la 24 luni ) , într-o manieră asemănătoare leasing-ului.

Am nevoie de licențe suplimentare pentru folosirea Q5 ERP ?

Nu. Nu aveți nevoie de alte costuri de licențiere pentru că Q5 ERP este dezvoltat în tehnologii open source care nu folosesc licențe comerciale. Singura licentă care trebuie achizitionată este cea de folosință a sistemului integrat , iar aceasta vine fără limită de utilizatori  , pe toată perioada de viață a produsului ( cel puțin pana în anul 2030 ). 

Ce înseamnă durata de viață a sistemului Q5 ERP ?

Este perioada în care sistemul primește sistematic actualizări , fiind versiunea curenta de dezvoltare. În viitor, mai mult ca sigur că va va fi lansat un succesor al sistemului integrat ,  Q6 ERP , de ce nu 🙂 , într-o tehnologie mai nouă, adaptată vremurilor viitoare. În mod natural, versiunile actuale de software vor deveni obsolete, acesta este ciclul natural al produselor software. Durata de viață pentru sistemul Q5 ERP se va încheia la 1 ianuarie 2031. 

Sfârșitul perioadei de viață a unui sistem software nu înseamnă că nu poate fi folosit în continuare. Asa cum există în continuare utilizatori de Window 8 , puteți folosi și sistemul nostru pe timp nelimitat. Singura diferență va fi aceea că dezvoltatorul produsului, Clear Concept Multisoftware,  nu va mai aduce modificări în cod începând cu ultima zi de viață a Q5 ERP.

Dacă înființez un sediu secundar în altă localitate voi avea costuri suplimentare pentru utilizarea Q5 ERP?

Q5 ERP este pregătit pentru diferite scenarii de utilizare, inclusiv operarea unuia sau a mai multor sedii sau depozite . În funcție de eventuale cerințe pentru dezvoltări ulterioare pot exista costuri punctuale, spre exemplu documente sau fluxuri de lucru modificate, ori integrări cu alte aplicații sau programe software.

În ce domenii de activitate se potrivește cel mai bine Q5 ERP?

Q5 ERP este un sistem ERP web integrat și, prin cele 12 module disponibile, se adresează tuturor societăților cu diverse domenii de activitate, fie în retail classic, e-commerce, producție (inclusiv producție forestieră ) și distribuție, activități de service, management de proiecte, asset management sau servicii de închiriere echipamente.

Dacă ulterior implementării Q5 ERP, vor fi adăugate domenii noi de activitate în cadrul companiei, Q5 ERP trebuie înlocuit sau poate fi actualizat conform noilor cerințe de business?

Da,softul Q5 ERP a fost creat astfel încât să fie adaptabil la diverse cerințe de particularizare specifice afacerilor beneficiarilor, să ofere posibilități de preluare și de adaptare la noi scenarii de lucru, fie prin activarea unor noi module, fie prin acțiuni de customizare la cerere .

Există un număr maxim de utilizatori care pot accesa simultan Q5? Există limitări tehnice în privința sistemelor de operare, browsere sau dispozitive de pe care poate fi accesat Q5 ERP?

Q5 ERP nu prezintă limitări în această privință și nu există un număr maxim de utilizatori, doar în limitele tehnice ale serverelor care găzduiesc aplicație software. Q5 ERP a fost dezvoltat pe infrastructură orientată web , el poate fi accesat de pe orice dispozitiv conectat la internet (PC, laptop, tabletă sau telefon), utilizând browsere de largă circulație și este auto adaptabil pentru diferite dimensiuni sau rezoluții ale ecranelor.

Cum instalez Q5 ERP? Care sunt resursele tehnice necesare în firma?

Q5 ERP poate fi instalat în următoarele modalități:

  • instalare internă – “on premise”, utilizând infrastuctura de servere și resursele din rețeaua clientului. Pentru acest tip de instalare echipa CCMS va asigura informațiile și pașii necesari pentru o implementare de success. În cazul unei astfel de implementări este recomandată și o soluție de back-up a datelor din ERP. CCMS poate oferi o astfel de soluție, inclusiv o soluție de tip DRC (Disaster Recovery).
  • instalare externă – “în cloud”, utilizând servicii profesionale de virtualizare de tip VPS, oferite de terți furnizori. Instalarea ERP cloud-based presupune stocarea datelor pe servere găzduite în alte locații, fiind necesară o conexiune stabilă la internet, inclusiv soluții de back-up de date, pentru accesarea ERP-ului.
  • o soluție tehnică dedicată pentru Q5 ERP, pe serverele CCMS, utilizând o infrastructură hibridă de servere, inclusiv o soluție de tip DRC (Disaster Recovery) și restabilirea functionalitatilor din Q5 ERP într-un timp cât mai scurt cu impact minim asupra activații clienților.

În toate scenariile de mai sus este esențială atât Criptarea SSL (https) cât și securizarea accesului în funcție de rolurile din echipa.

În cazul unor acțiuni rău voitoare de accesare abuzivă sau de penetrare în sistemul informatic , care sunt șansele să pierd baza de date?

Întotdeauna este necesară implementarea unei soluții de back-up, atât pentru softul Q5 ERP cât și pentru baza de date. Echipa CCMS poate oferi suport în cazul unor evenimente neprevăzute pentru restabilirea cât mai rapidă a funcționalităților Q5 ERP.

Dacă se vinde compania, se modifică formă de organizare juridică sau se modifică structura acționariatului, care este impactul asupra utilizării în continuare a sistemului informatic Q5 ERP?

Softul Q5 ERP poate fi utilizat în continuare, putând încheia un acord de preluare și continuare a contractului de mentenanță. Echipa Q5 ERP poate oferi consultanță și asistență pentru modificările necesare sau activitități de personalizare  a anumitor module.

Ce conține mai exact licență pentru utilizarea Q5 ERP? Voi putea adaugă mai multe societăți în cadrul aceleiași licențe de utilizare?

Licența de utilizare se poate achiziționa pentru diferite module (de ex. vânzări, achiziții, service, producție, proiecte, contabilitate, salarizare, CRM sau comerț electronic), nu are o perioada de valabilitate predeterminată și în urma plății abonamentului de mentenanță anuală poate beneficia de toate actualizările legislative sau ale softului în sine. Licența de utilizare este valabilă pentru o singură societate comercială.

Există trasabilitatea acțiunilor utilizatorilor sau chei de verificare și protecție împotriva unor acțiuni accidentale realizate în Q5 ERP?

Desigur, Q5 ERP asigura trasabilitatea activităților și acțiunilor efectuate de către useri, oferind în același timp suport la cerere pentru soluționarea rapidă a anumitor manevrări sau acțiuni greșite.

Q5 ERP poate integra sau prelua informații sau coordonate geospatiale de la terțe aplicații GPS? Pot urmări autoturismele companiei?

Q5 ERP oferă această posibilitate indirect, prin intermediul extensiei de service mobil Qubiservice. Qubiservice dispune de posibilitatea preluării de date GPS prin aplicații Android sau prin dispozitive GPS dedicate autovehiculelor, localizări în timp real, hărți , etc. Q5 ERP  , prin modulul de flotă auto vă permite înregistrarea mijloacelor de transport din firmă, inserarea kilometrilor parcurși , administrarea documentelor fiecărui vehicul ( asigurari, taxe, etc ) si a foilor de parcurs.

Dacă doresc extinderea vânzărilor și în mediul online, sistemul software Q5 ERP poate fi integrat cu un magazin online?

Pentru a întâmpină aceste cerințe echipa de dezvoltare a creat Extensia de comerț electronic în Q5 ERP . Aceasta este efectiv un magazin online integrat  care dispune de un sistem de rating a produselor, de AWB generat din ERP și suport pentru plăți online. Printr-o consola de administrare ergonomică, aveți posibilitatea de a crea un magazin virtual cu un design modern și atractiv. Alegeți grupele de produse pe care le-ați creat în Q5 ERP și plasați-le pe prima pagină . Pentru fiecare produs în parte puteți să introduceți mai multe imagini sugestive în galerie.

Dacă utilizez Q5 ERP și îmi extind activitatea comercială către activități de import export, pot să folosesc în continuare softul integrat?

Sigur că da, Q5 ERP asigura vânzări în moneda locală sau străînă cu reglarea automată a diferențelor de curs.

În cazul implementării Q5 ERP în circuitul unor magazin fizice, sunt necesare modificări în posturile de vânzare sau la casele de marcat?

Q5 ERP oferă o interfață POS (cu întreg ciclul de vânzare, încasare, descărcare gestiune și emitere de bon fiscal) și integrare cu casă de marcat. 

GDPR

  • Acord de confidentialitate
  • Setari cookie

Acord de confidentialitate

Accesând acest website , vă exprimați acordul asupra politicii noastre de confidențialitate. Înainte de a accepta termenii , va rugăm sa consultați acestă pagină.   

Setari cookie

Accept cookie-uri