Mulți antreprenori sau administratori de business încă se gândesc cât de necesară ar fi implementarea unui ERP în companie. Sau dacă este momentul acum ori dacă într-adevăr un ERP îi va ajută cu adevărat sau, dimpotrivă, îi va încurcă și investiția într-un astfel de software integrat va fi un eșec.
Sunt întrebări sau temeri de înțeles, mai ales în contextual actual (criză medicală covid19, criză de echipamente IT, instabilitate economică, securitate pe plan mondial, criză forței de muncă etc.) Am enumerat toate crizele și insecuritățile? Sau mai sunt și altele de adăugat? Întotdeauna vor fi și aspecte negative în orice domeniu de activitate și business. Dar mereu s-au găsit soluții și afacerile au continuat. Desigur că vor fi și companii care vor închide, care se vor restrânge, va fi întotdeauna vorba de o selecție naturală, se vor cerne firmele țări care vor supraviețui. Și atunci, va intreb? Inchidem, punem lacatul pe usa si plecam acasa? Sau cautam solutii sa mergem inainte, să ne dezvoltam și să prosperam, atat pentru noi, business cat și pentru angajati?
Un software ERP implementat așa cum trebuie va fi catalizatorul acestei supraviețuri și ne va permite optimizări de costuri, menținerea afacerii și progres.
Pe lângă aspectele enumerate până acum va exista în curând Implementarea SAF-T (Standard Audit File for Taxation – Fișierul Standard de Audit pentru Taxe), ca parte a procesului de digitalizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Prin implementarea SAF-T, companiile din România vor fi obligate să transmită un volum considerabil de informații contabile și fiscale legate de activitatea lor, într-un format predefinit, dar destul de complex. În aceste condiții, dincolo de eforturile pe care contribuabilii trebuie să le depună în termeni de alocare a resurselor financiare și a personalului implicat, este esențial ca aceștia să înceapă implementarea cât mai rapid pentru a verifica disponibilitatea datelor solicitate de schema SAF-T, pentru a mapa taxele necesare raportării, pentru a avea timp și să testeze raportarea până în momentul la care această raportare devine obligatorie.
Aspectele legate de implementarea SAF-T trebuie tratate cu atenție, având în vedere că reprezintă una din cele mai importante transformări pe care le-a suferit sistemul fiscal din România. Este de la sine înțeles că o astfel de rapoartare nu va putea fi realizată fără implementarea unui ERP, având în vedere complexitatea datelor raportate.
Și acesta nu este un lucru rău, ba dimpotrivă, va obligă companiile la digitalizare și înlocuirea unui simplu program de contabilitate cu un sistem software integrat între toate departamentele (achiziții, vânzări, contabilitate, resurse umane, etc) și activitățile din companie. La conștientizarea tutoror aspectelor și operațiunilor desfășurate. Și nu mici vor fi rezultatele acestei constientizari.Și acesta nu este un lucru rău, ba dimpotrivă, va obligă companiile la digitalizare și înlocuirea unui simplu program de contabilitate cu un sistem software integrat între toate departamentele (achiziții, vânzări, contabilitate, resurse umane, etc) și activitățile din companie. La conștientizarea tutoror aspectelor și operațiunilor desfășurate. Și nu mici vor fi rezultatele acestei constientizari.
O mai bună gestionare a stocurilor, a comenzilor și a costurilor de achiziție, a proiectelor și prețurilor de vânzări, optimizarea timpilor angajaților și a pontajului. Sunt doar câteva din multele aspecte care vor fi îmbunătățite.
Într-adevăr investiția punctuală în implementarea unui ERP este una însemnată și cu impact semnificativ asupra bugetului de investiții. Dar vestea bună este că perioada de amortizare a acestei investiții și avantajele depășesc cu mult cheltuielile implicate.
Nu există momentul perfect pentru implementare dar cu siguranță există decizia de management care să facă diferența dintre “mai vedem cum merge treaba și la anul” și “vreau o companie sigură, stabilă unde pot lua rapid cele mai bune decizii, unde totul este la vedere și cunosc în amănunt toate detaliile de business la o simplă accesare de sistem”.
Q5 ERP a fost gândit și dezvoltat pentru companiile și mediul de lucru din România, bazat pe realitățile locale.